Alegeri de Consiliu şi Comitet Parohial

Viața parohiei Aprilie 22, 2013

La parohia nou înfiinţată din satul Leţcani s-a înscris o nouă zi istorică, deoarece în data de 21 aprilie 2013 au avut loc primele alegeri de Consiliu şi Comitet Parohial. După înfiinţarea acestei parohii şi instalarea primului preot în ziua de 24 iunie 2011, a avut loc  la data de 29 iulie 2011  înfiinţarea un Comitet de Iniţiativă, format din fii ai satului care locuiesc în sat, dar şi în afara lui, şi care au fost alături de părintele paroh la activităţile parohiei până în prezent.

Cu ajutorul acestui Comitet de Iniţiativă s-a reuşit obţinerea terenului pentru construirea bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului”, pe care mai întâi s-a construit  Paraclisul din lemn închinat „Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul”, care s-a sfinţit de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la data de 23 octombrie 2011, şi tot cu ajutorul lor s-au demarat lucrările pentru construirea demisolului la biserica parohială.

În şedinţa Comitetului de Iniţiativă din 26 martie 2013 printre altele chestiuni s-a hotărât ca preotul paroh în cel mai scurt timp să îndeplinească prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce priveşte alegeri de Consiliu şi Comitet Parohial.

În aceste condiţii la data de 4 aprilie a.c. preotul paroh a convocat Adunarea Parohială în Paraclisul „Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul”, la data de 14 aprilie 2013, ora 11,30 pentru a se face alegeri de Consiliu şi Comitet Parohial, dând citire convocării imediat după Sf. Liturghie. După citire, convocarea a fost afişată pe uşa paraclisului (aşa cum prevede şi Regulamentul pentru alegeri), iar pentru că în data de 14 aprilie 2013 nu au fost prezenţi o zecime din membrii Adunării Parohiale, şedinţa s-a amânat pentru duminica următoare la aceeaşi oră şi în acelaşi loc.

 

În urma alegerilor din 21 aprilie, deci a reieşit următorul rezultat:

 

       Consiliul Parohial (în ordine alfabetică) :                         Comitet Parohial:

            ALISTAR PETRU,                                                    TĂRÂŢĂ GEORGETA

            ANDRIESCU GHEORGHIŢĂ,                                  EPURE MIHAI

            BABĂ GHEORGHE,                                                 BUTA FĂNICĂ

            BĂLTEANU NECULAI, (EPITROP)                          IRIMIŢA VIVILICĂ

            CHIRILĂ MILUŢĂ,                                                     POGOR FELICIA

            ENACHE PETRU,                                                     OANCEA MARCELA

            IRIMIŢA A. VASILE (VIVI),                                        IGNAT DOINA

            IRIMIŢA GH. VASILE,                                                ROŞU VALERIA

           TROACĂ VASILE.                                                      COJOCARU AGLAIA

       Membri supleanţi ai Consiliului:                                  ALISTAR AURICA

            RADU NICOLAE                                                        IRIMIŢA  ANA

            GRIGORAŞ VASILE                                                  CHIRIAC CULICĂ

            SÂRGHIE DUMITRU                                                 SANDU DUMITRU

            IRIMIŢA IOAN                                                            GRIGORAŞ VERONICA

                                                                                               GROSU IOAN

    Membri de onoare în Consiliul Parohial                         PĂUN MARIA      

            Col (rz) Emil Teofil BĂLTEANU                                  ALISTAR GHEORGHE

            Jurist Stelian TURCU                                                  IONIŢĂ GEORGETA

            Ing. Rodica ONOFREI                                                 PINTILIE VASILE

                                                                                                 COŢOVANU ANGELA

                                                                                                 PASCARU VASILE

                                                                                                 ŞERBAN ELENA

                                                                                                 TĂRÂŢĂ  LENUŢA

                                                                                                 MARDARE ANGELICA

                                                                                                DĂSCĂLESCU GABRIELA