SLUJBĂ ARHIEREASCĂ

Viața parohiei Noiembrie 3, 2015

Duminică 1 noiembrie, într-o frumoasă zi de toamnă, am avut bucuria să găzduim şi să organizăm în biserica din lemn a parohiei cu hramul "Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul", un moment duhovnicesc de excepţie, eveniment, care a încununat patru ani de activitate a noii parohii înfiinţate în anul 2011, în satul Leţcani, prin slujba arhierească ce a avut loc în această zi, la Parohia Leţcani II.

Aşadar, în dimineaţa acestei zile, PS Calinic Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a fost întâmpinat de preotul paroh, doamna preoteasă alături de membri ai Consiliului Parohial şi puţinii credincioşi care erau adunaţi la acea oră în biserica parohială. În scurt timp biserica s-a umplut, iar Sf. Liturghie, care s-a săvârşit s-a dovedit a fi balsamul sufletesc pentru cei care au fost prezenţi, dar şi alinul de care aveau nevoie enoriaşii parohiei noastre în activităţile pe care le desfăşoară pe acest tărâm pastoral.

La sfârşitul Sf. Liturghii, preotul paroh, a profitat de ocazie şi a surprins în cuvântul său de mulţumire, anumite aspecte ale şantierului de construire a noii biserici în comunitatea Leţcani şi care va purta hramul "Înălţarea Domnului". A scos în evidenţă implicarea domnului Stelian Turcu - primarul comunei Leţcani, precum şi a altor fii ai satului, pentru continuarea lucrărilor şi a felicitat un donator din afara comunei, domnul Anton din comuna Gropniţa, care se poate spune că este primul ce a participat din afara comunităţii acesteia la zidirea bisericii cu o sumă considerabilă.

Tot părintele paroh a menţionat aportul enoriaşilor acestei parohii "care duc greul construcţiei" prin fatul că participă la activităţile parohiale mai ales din punct de vedere financiar şi desigur s-a mulţumit tutror celor prezenţi, alături de părintele, în susţinerea parohiei.

Cu această ocazie ierarul nostru a dorit să viziteze şantierul, care s-a reluat doar de o lună, prin lucrările care se efectuează la hidroizolaţia demisolului, a făcut rugăciuni de binecuvântare şi a dat sfaturi preţioase, atât pentru continuarea construcţiei la biserică, cât şi la viitoarea casă parohială. Preasfinţitul Părinte Episcop a îndemnat şi el pe cei care au gândul cel bun şi posibilitatea financiară de a sprijini achitarea manoperei restante faţă de ceea ce s-a lucrat deja, iar care nu poate ... atunci să contribuie cu rugăciune de susţinere pentru familia preotului şi pentru ctitori ca să ducă la bun sfârşit ceea ce au început.

Noi dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate!... şi revenim cu apelul de sprijin financiar în contul parohiei "Înălţarea Domnului" LEŢCANI II, deschis la Raiffeisen Bank - RO97RZBR0000060014376084

 

Epitrop

Bălteanu Neculai

Citește alte articole despre: slujba arhiereasca