PS Nichifor Botoșăneanul va sfinți sâmbătă noul Așezământ social al Parohiei Cucuteni – Lețcani

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 15, 2025

Slujba va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, începând cu ora 8.00. Evenimentul va fi precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, iar la final, toți cei prezenți vor fi invitați să participe la o agapă frățească.

Așezământul a fost ridicat cu scopul de a sprijini creșterea calității vieții tinerilor și vârstnicilor din comunitate și din împrejurimi, prin activități de socializare, întrajutorare și comuniune. Parohia este acreditată de Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale ca furnizor de servicii sociale și desfășoară proiectul filantropic „Pâine împărțită, bucurie înmulțită”.

Adresăm tuturor credincioșilor și binefăcătorilor invitația de a lua parte la acest moment de mare bucurie duhovnicească și comunitară, pentru a aduce mulțumire lui Dumnezeu și a binecuvânta împreună noua lucrare a Bisericii în mijlocul oamenilor. (Pr.prof.dr.Andrei Mocanu)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri